Îmi cunosc valoarea și
mă simt apreciat(ă).

Povestea mea

Hai să ne cunoaștem!
Pentru că o relație nu se construiește singură

Bună. Mă numesc Anca Petrescu.
M-am născut în 1973 într-o familie monoparentală (tatăl meu fiind undeva, în altă parte), familie călduros completată de bunicii materni.
Mama m-a învățat de mică să mă descurc singură, într-o lume care în anii aceia nu era foarte prietenoasă cu copiii sensibili, creativi și empatici ca mine.

În timp mi-a crescut o carapace groasă de protecție, dar nu am pierdut nici creativitatea și nici empatia. Deși am studiat la un liceu de matematică - fizică, pentru că era cel mai bun din oraș, am știut că eu voi fi tot timpul în contact cu oamenii, fără să știu exact cum. Lucrurile aveau să se dezvolte mai târziu...

Am terminat liceul la doi ani după Revoluție, cu perspectiva că aș putea avea un viitor în zona științelor umaniste (pentru că înainte aș fi fost predestinată ingineriei). Așa am ajuns să fac Facultatea de limbi și literaturi străine (japoneză - engleză), pe parcursul căreia am fost printre primii studenți din România care am primit o bursă de studiu în Japonia pentru un an. Un an transformațional pentru o fată la 21 de ani. (Povestea despre Japonia o găsești aici.)

Întorcându-mă înapoi am dezvoltat activitatea profesională în zona de traduceri și interpretariat, stabilizându-mă într-un final în resurse umane. Aici mi-am găsit o parte din "daruri". Cum spunea un fost coleg de muncă, englez: ”You put back the HUMAN in Human Resources” (”Ai pus înapoi ”UMANul” în Resurse Umane”).

La 35 de ani, după 2 divorțuri și multe succese în carieră, ajunsesem să obțin tot ce mi-am dorit material și profesional, dar eram complet nefericită. Eram în colaps emoțional.

Și așa s-a produs declicul. Am zis că Am început propriul meu proces de psihoterapie, coaching, cursuri de dezvoltare personală, explorări interioare și exterioare... Și sute de ore de formări, iar 8 ani mai târziu, am început să lucrez ca psihoterapeut, după ce câțiva ani am fost trainer și coach.

Ce fac?