top of page

TABĂRA DE CONSTELAȚII SISTEMICE ”TERITORII”

A 3-a ediție a Taberei de Constelații sistemice cu Anca Petrescu - TERITORII



În primii 2 ani am explorat profund și vindecător relația cu corpul în sistemul de familie, dar și corpul ca parte din sistemul intern al momentului prezent. Anul acesta propun tema TERITORII, după ce am primit sincronistic un citat din Rudolf Steiner:


”În vremurile în care forțele declinului domină, depinde de întreaga persoană decizia de a nu înota cu curentul și nici împotriva curentului, ci de a crea un nou teritoriu în interiorul său și în sfera sa de influență".

Acest citat redă cu alte cuvinte și teoria lui C.G. Jung despre integrarea opuselor, apariția unui ”al treilea”, funcția transcendentă a psihicului nostru, creativă, care apare când putem sta în egală măsură în tensiunea celor două extreme.


In aceste zile observ cum mulți oameni parcă stau pe un butoi de pulbere, se lasă polarizați de extreme, intră în conflicte ne-necesare și se pierd de natura obiectivă a lucrurilor. Le este dificil să mențină teritoriul neutru, să creeze echilibru în spațiul lor interior, să lase întregul care este în fiecare dintre noi să se manifeste. Pentru acest lucru avem nevoie să ne eliberăm de prinsorile invizibile în plasa inconștientă a destinului comun de familie și să ne reconectăm la resursele primite de la strămoși, dar și de la Sinele nostru pentru a crea acest nou TERITORIU.

În această a treia ediție a taberei de Constelații sistemice explorăm și ne construim TERITORIUL interior echilibrat.  

teritoriul interior

Dacă ai simțit în ultima vreme că:

-Îți este greu să găsești echilibrul în viața de zi cu zi și în interiorul tău

-Pierzi direcția și nu știi încotro să mergi în viața ta

-Ai blocaje care par că nu se mai dau la o parte

-Repeți aceleași tipare din care ai vrea să ieși, dar nu poți

-Trăiești orice formă de dezechilibru în viața ta,


atunci Tabăra de Constelații TERITORII ar putea să îți ofere acel cadru și acea experiență de care ai nevoie ca să faci un pas în plus spre întregire.



Ce vom face:

Vom începe dimineața cu Falun Dafa, cunoscută și sub numele de Falun Gong, care este o practică spirituală ce combină exerciții lente de qigong și meditație cu învățăturile bazate pe principiile Adevărului, Compasiunii și Toleranței (Zhen, Shan, Ren). Practicanții urmăresc să își purifice mintea și corpul pentru a atinge o stare de echilibru și armonie interioară. In tabără ne vom concentra pe exercițiul fizic și meditativ asociat practicii. (cu Gabriel Dumitriu)


Vom face exerciții de grup și Constelații sistemice pentru fiecare participant. Metoda Constelațiilor ne dezvăluie dinamici inconștiente ce au legătură cu transmiterea trans-generațională pe care le-am preluat și le repetăm. Ca să ne desprindem de tiparele limitative și să ne regăsim TERITORIUL interior și exterior personal lucrăm și re-așezăm conform principiilor sistemice dezechilibrele care se revelează. (cu Anca Petrescu)


Vom lucra cu desenul terapeutic ca modalitate de exprimare vizuală a diferitelor aspecte din interiorul nostru. Desenul terapeutic este o formă de artă utilizată în scopuri terapeutice, care îți permite să te exprimi liber și să explorezi emoțiile tale prin desen și culoare. Nu este necesar să ai talent artistic; important este procesul creativ și efectele sale benefice asupra stării de bine. Așa cum o imagine face cât o mie de cuvinte, și desenele ne arată aspecte din interiorul nostru care au nevoie să fie văzute pentru a intra în echilibru. (cu Anca Petrescu)


Vom avea o ședință de Sound Healing. Terapia prin sunet este o practică ce utilizează diverse instrumente sonore, precum bolurile tibetane, diapazoanele și alte instrumente muzicale, pentru a crea frecvențe și vibrații specifice. Acestea ajută la alinarea stresului, anxietății și altor dezechilibre emoționale și fizice. (cu Gabriel Dumitriu)


Vom face integrarea în jurul unui foc de tabără și apoi printr-o sesiune de Trance Dance. Trance Dance este o formă de dans liber și meditație în mișcare care combină muzica ritmică, respirația conștientă și mișcările spontane pentru a crea o stare de transă și a facilita auto-explorarea. Această practică veche este folosită pentru a accesa nivele mai profunde ale conștiinței și astfel la sfârșitul celor 3 zile să putem integra experiențele avute. (cu Anca Petrescu și Gabriel Dumitriu)



Program:

Duminică 28 iulie, ora 17.00 – joi 1 august ora 13.00


Investiție:

Costul taberei: 1700 RON (include sala de conferințe, cafea și ceai, foc de tabără, materielele de lucru, remunerația terapeuților) la care se adaugă costurile de cazare și masă

Discount: participarea împreună cu un membru de familie gr. 1: 1550 RON/ persoană (mamă/ tată, fiu/ fiică, frate/ soră, soț/ soție, partener cuplu)


Locație: Lac de Verde, Breaza

Tarife cazare:

Loc în camera dublă: 130 RON/ noapte, mic dejun inclus

Camera single: 210 RON/ noapte, mic dejun inclus

Opțiuni de prânz și cină:

1. Pensiune completă: 130 lei/zi (prânz și cina)- la farfurie

2. A la carte- conform meniu

3. Meniuri prestabilite (servire la farfurie) - de la 75 lei


Înscrierea la tabără este considerată validă numai după completarea formularului de înscriere și achitarea unui avans de 500 RON pentru tabără.


Detalii suplimentare poți obține pe Whatsapp la 0723119601 (Anca Petrescu) sau mail anca@ancapetrescu.ro


Detalii despre efectuarea plății:

Pentru tabără (500 RON):

InnerBlend SRL

CIF: 49921881

Al. Marius Emanoil Buteica 8, Bl.62, sc.1, ap.1, sect.3 Buc, 031823

Cont: RO80INGB0000999915484260, ING Bank, cu mențiunea ”Tabără dezvoltare personală”


Lac de Verde va trimite pe emailul fiecărui participant înscris o factură de cazare (50%), diferența se va achita la recepție în prima zi de tabără.

 

Terapeuți:

Anca Petrescu este psihoterapeut autonom, cu formare în Psihoterapie neurolingvistică și facilitator de Constelații sistemice de peste 12 ani. Lucrează în cabinet individual cu adulți. Folosește în demersul terapeutic o varietate de tehnici și metode care sprijină călătoria fiecărei persoane în parte. In paralel, este artist amator folosind preponderent tehnici de Arta fluidă.


Gabriel A. Dumitriu este terapeut intuitiv, lucrează cu forme alternative de terapie: Sound Healing, Reiki, masaj chinezesc și miofascial, Terapia Bowen, cristale, lemn și metal, sacroterapia, etc.




 

 

 

 

Commentaires


bottom of page