Eu sunt eu și
sunt unic(ă)

Lumină

Toată lumea spune că viața este plină de surprize. Dar până nu le trăiești pe pielea ta, nu înțelegi cum poate fi.

Eu mă aflu într-o perioadă de tranziție și acest lucru este vizibil. Apar idei noi, proiecte noi, prieteni noi, întâmplări neașteptate și … surprinzătoare. Sunt întrebată ce plan am. Răspund: nu vreau ca Universul să râdă de mine, prin urmare n-am niciun plan. Nu e chiar așa, dar prefer să fiu atentă la ce anume cântă inima mea și apoi încerc să urmez ceea ce simt și face sens.

Era o poveste despre un om care a vrut să fie vindecător. Și s-a apucat să studieze și să învețe și și-a luat o diplomă pentru ca să vindece oamenii. La un moment dat și-a deschis un cabinet pentru ce știa el să facă, numai că după câtva timp a dat faliment. Nu avea pacienți, nu veneau bani, nu ajuta pe nimeni, de fapt. Și-a dat seama că nu este ceva în regulă, că planurile lui cumva nu funcționaseră bine, dincolo de faptul că probabil obiectivele lui nu fuseseră setate corect :) . Și-a reluat practica medidativă și, la un moment dat, a avut o revelație. Și-a dat seama că voia să fie VINDECARE (healing), nu vindecător. Fiind VINDECARE, Divinul are loc să transmită prin el energia sa vindecătoare, care poate fi total diferită de ceea ce se fixase el să studieze o grămadă de timp. Este o diferență de atitudine și de vibrație energetică. Fiind vindecare, omul se abandonează pe sine și propriul ego în favoarea voinței Universului. Și, la fel cum se spune în Reiki, el devine canal pentru transmiterea energiei respective. (de vindecare în cazul lui).

Așadar, care este planul meu? Indiferent ce, unde și cum fac, eu vreau să fiu lumină. Și deja lucrurile se întâmplă altfel. Și mă las suprinsă de surprizele care vin spre mine.

Tu ce vrei să fii?