Eu sunt eu și
sunt unic(ă)

Cum e cu comportamentele nedorite?

Pentru că pisica este un soi de leit-motiv în această perioadă pentru mine, mi-am adus aminte de o poveste. Pe care nu mai știu de unde o știu.

Se spune că Maestrul își iubea mult pisica, dar, de fiecare dată când ținea ora de meditație cu discipolii săi, pisica se plimba nestingherită printre ei miorlăind  și îi deranja. Și pentru că discipolii erau începători, se lăsau deranjați de pisică și nu ieșea mare lucru din ora de meditație. Atunci Maestrul s-a gândit să lege pisica de un par în curtea mănăstirii pe perioada învățăturilor și meditației.

Anii au trecut, și în continuare în fiecare zi înainte de ora de meditație cineva se ducea să lege pisica de par. La un momentat, pisica a trecut dincolo, iar Maestrul și-a luat o altă pisică cu care a făcut același lucru. În timp discipolii nici nu se mai întrebau de ce leagă pisica de par, știau că așa trebuie făcut și gata. După ce s-a dus și Maestrul, cel care i-a luat locul a moștenit pisica Maestrului și a continuat obiceiul… Și așa, pisici după pisici, Maeștri după Maeștri, au trecut sute de ani.

Nimeni nu mai știa de ce animalul trebuie legat de par înaintea meditației. Și așa au început să scrie lucrări filosofice pe marginea legării pisicii. Și am încălecat pe-o șa…

La fel și fiecare dintre noi avem obiceiuri și comportamente pe care ni le-am făcut la un moment dat în trecut și care ne-au adus ceva bun atunci. Am menținut aceste obiceiuri și comportamente, deși poate cauza lor a dispărut de mult. Le avem și azi, și, fie sunt inutile, fie au ajuns să ne deranjeze. V-ați gândit în ultima vreme? Voi ce pisică mai legați de par zilele astea?